Am tradat. Am schimbat tabara fara sa stau prea mult pe ganduri. M-am tot chinuit sa imi fac tabele si diagrame si tot felul de chestii abuzand de Excel si tot nu reuseam sa tin minte cine e cine si ce vrea de la viata mea sau ce vreau eu de la viata lui/ei. Asa ca am procedat the old fashion way – una bucata caiet mare, creioane colorate si mici desene pe ici pe colo. Atunci totul a inceput sa aiba un sens.

E greu sa lucrezi cu foarte multi oameni si te simti vinovata si ca nu reusesti intotdeauna sa raspunzi e-mailurilor primite peste noapte si ca nu-ti amintesti din prima cine ce face. Mai e si problema comunicarii – nu e prea elegant sa pui adresele de e-mail ale tuturor in casuta pentru destinatar, sa-ti spui oful si apoi sa lasi mailurile sa curga. De sunat n-ai cum sa-i suni ca s-ar supara seful daca asta ai face la birou – sa dai telefoane in loc sa faci clientii fericiti, iar de sunat inainte de a ajunge la birou – e nesimtire curata, dupa – din nou – e prea tarziu – lumea isi merita linistea dupa o zi agitata. Asa ca sunt destul de multumita ca reusim sa ne intelegem via e-mail.

Ieri mi-a venit in minte o chestie – termenul de soupaholic. Cu asta am rezolvat problema, SoupNights n-are voluntari are soupaholics si sunt niste soupaholics foarte faini.

Nu m-am asteptat niciodata la genul asta de raspuns, la zecile de e-mailuri cu “Tara, vrem sa ajutam”. E o surpriza mai mult decat placuta, fiecare nou e-mail imi face ziua mai frumoasa. Si la fel de frumoasa se face  si cand vad ca Jane e foarte entuziasmata, ca Adrian nu ne-a uitat iar Copolovici, regele supelor de la Soup Nights mai nou,  zice sa vina lumea neaparat la Urban Soup Night.